EDITORIAL
Toate lucrurile bune sunt aici, însă trebuie să faci un mic efort ca să le găsești
Niciodată, niciun lucru, o carte, o muzică, o băutură sau o mâncare de calitate nu au fost la îndemână și pe toate drumurile. Pe de altă parte, toate lucrurile bune sunt aici, pe undeva, prin zonă, însă trebuie să faci un mic efort, să le cauți și să sapi nițel după ele. Netflix îți bagă în față rahaturi fiindcă rahaturile au costat puțin să fie făcute și toți vânzătorii și revânzatorii de la producător și până la tine fac bani mai mulți dacă tu vezi prostii, ieftinăciuni. Cine zice că nu are ce vedea, minte. Nu vrea să sape, să muncească cinci minute că să găsească un film bun, de parcă munca ar însemna să dea cu sapa în pământul înghețat, nu să-și miște degețelul pe telecomandă. Preferă să își bage rahat în cap și deznădejde în suflet. De lene. Cu muzica, la fel. Toată lumea care știe ce spune zice că maneaua e jeg, dar omul care are chef de-un chef, aude dar nu ascultă și tot în troaca cu manele își bagă playerul. L-ar costa trei secunde să scrie în Google ‘best music by genre’ și să o ia de acolo-ncolo, să caute încă trei minute, că să dea peste ceva bun. Dar nu dă alea trei secunde, preferă să s-o ardă trei ore cu mehlem în boxe. Îl întrebi: asculți muzică? Zice: da. Ți se pare, frățică. Muzica e dincolo de cele cinci minute de interes pentru minte și suflet, interes pe care nu îl ai și minute pe care nu le dai. De ziua lui Eminescu, e potop de nostalgie, cruci și citate, dar nici unu’ dintre eminescomanii lăcrimoși nu s-ar întreba: oare ce muzică ar asculta Eminescu azi? Ce filme și -ar pune pe Netflix? S-ar uita el la Acces Direct? Dar la Teambuilding? Nu pui întrebări, nu te doare capul, nu-ți put ciorapii. Invers, pui și îți pui întrebări, ai de muncă, însă prostu’ când aude de muncă crede că muncește pentru altul, complet greșit, fiindcă aia e singura muncă pe care ar face-o pentru el. Șlefuire. N-o face. Îi zice popa la biserică: mielule, ești o lumină. Se poate, dar nu răzbate. Mai șterge de praf sticla de la lampa aia, s-o vedem și noi.
EDITORIAL
OPINIE: Ce mai este și ce nu mai este ”patriotism economic”
Patriotism economic este atunci când statul dă bugetul pentru un proiect de utilitate publică unui furnizor care face treaba la timp și de calitate, în termenii contractului, indiferent ce naționalitate are furnizorul sau capitalul furnizorului. Invers, nu este patriotism economic atunci când dă bugetul unui furnizor român incompetent, care face rahatul praf și rămâne și cu banii. Asta este, sau ar trebui să fie, pârnaie.
Patriotism economic este atunci când cel care are răspunderea bugetului negociază la sânge marginea furnizorului, nu o mărește el din pix, ca să includă șpaga pentru el și trei etaje de șefi în sus. Invers, pârnaie.
Patriotism economic este atunci când autoritatea care recepționează orice lucrare plătită de la buget este o bestie nemiloasă care se asigură că lucrarea ar putea fi recepționată chiar și de către cel mai exigent și mai maniac japonez.
Patriotism economic este atunci când partidele votează mâine un parlament cu jumătate din numărul de parlamentari de acum, iar cu numărul de consilieri la un sfert. Patriotism economic este când partidele votează să elibereze Palatul Parlamentului (a doua ce mai mare clădire de stat din lume, dar prima cea mai scumpă), și se mută în clădirea din Dealul Mitropoliei, după ce-o ia înapoi de la BOR, că BOR n-are ce căuta acolo, mai ales că mâine-i gata Catedrala.
Patriotism economic este atunci când statul cumpără mașini, tehnologie, servicii și produse pentru instituțiile sale numai, sau în primul rând, de la corporațiile care au fabrici în România, adică de la cele care angajează români, așa încât statul să câștige de două ori, prima, ajutând piața de muncă, a doua, mărindu-și valoarea capitalului investit.
Patriotism economic este atunci când statul lucrează numai prin băncile care au capital românesc.
Patriotism este și atunci când proprietățile corupților, ale infractorilor și ale celor care au facilitat corupția și infracțiunile sunt confiscate imediat după pronunțarea sentinței.
Patriotism economic este atunci când faci pe dreq în patru ca să vină investitorii de orice naționalitate care pot face din stațiunile de pe litoral și montane mai dihai decât cele de pe Coasta de Azur și din Alpii austrieci.
Patriotism economic este să schimbi numele orașului Târgu Jiu în Constantin Brâncuși și să faci din acel oraș capitala culturală a României. Or măcar o șosea care să ducă ață spre Coloana Infinitului, fiindcă altfel este de negăsit.
Alt fel de patriotism economic este să faci măcar cinci kilometri de șosele perfecte de la intrarea în țară, pentru ca străinul care vine cu mașina prin orice vamă să zică ”Nirvana, frate!”, iar românii care se întorc ”uf, m-am întors la civilizație!”.
Patriotism economic este atunci când începe un război într-o țară vecină și toată industria română începe de a doua zi să fabrice gloanțe, căști și bocanci la cele mai bune prețuri din lume. Adică, gesturi d-astea. Aberante. Dar economice.
Care mai ești în anturajul lui Ciolacu, ia întreabă-l d-astea. Să vedem ce zice.
Călin-Liviu Georgescu
EDITORIAL
Călin-Liviu Georgescu – Bucătăria, ultima redută
Cuvintele nu pot să.
Aproape premier, aproape președinte, dar pârnăiaș cert (practic, deținut politic, cum ar veni) și mangafache de notorietate publică, cine ar fi crezut că ăla care a pus PPE-ul pe jar, de s-a învârtoșat Europa și i-au pus în cap tefelimea, oengeurile, serviciile, justiția, natoul și pe Băse cu-a lui ceată, nutrea un dor tainic: să își facă cooking show pe Youtube.
Am mai auzit de cazuri în care pârnaia a scos din om adevăratul său self, dar nici chiar așa.
De pildă, ce mi-a plăcut mie la personajul Pappillon din romanul lui Henri Charrière a fost nu doar că Pappillon, fiind condamnat pe nedrept, era obsedat de libertate, dar că la sfârșitul romanului, după ce evadează și e liber, tu, cititorul, nu știi ce va face cu libertatea aia, iar asta este foarte frumos, fiindcă parcă n-ai vrea să știi că, să zicem, Pappillon a evadat și s-a apucat de contabilitate, visul lui dintotdeauna.
Ne place să credem că libertatea trebuie pusă în slujba unui țel măreț. Ăsta, nu. Eroul Teleormanului voia doar să perpelească vinete. Rămâne supoziția că, dacă Dragnea ajungea președinte, premier sau ceva, măcar știai de unde să-l iei în caz de criză, nu ca pe Iohannis, care e mereu în altă parte, numai în țara lui, nu.
– Dezastru, au întrat rușii-n Iași, unde-i dom președinte?
– La bucătărie, își face niște teci crocante.
Un editorial de
Călin-Liviu Georgescu
EDITORIAL
Cazul Dănuța: poate singura vedetă din România pe care publicul adoră să o deteste
Cazul Dănuța: singura vedetă din România pe care publicul adoră să o deteste
Acest articol este în curs de editare. Vă rugăm să reveniți.
Procurorii descind acasă la Ion Iliescu, Mineriada îl bântuie pe moșneagul comunist
Statuia de ceară a lui Sinead O’Connor a fost îndepărtată fiindcă era hidoasă >
